India – episodul 1: Doua luni pe fast forward
A trecut aproape un an si ma apuc de ceva ce intentionam sa fac pe drum, in zecile de ore petrecute pe o banca incomoda la sleeper class. Inca mai aud strigatele vanzatorilor de ceai si nu mi-am scos inca din nas mirosul de samosa de pe strazi. Inca mai simt cum ma inteapa in gat o Limca si nu pot sa uit cum a alunecat din mana sticla mica si rece de Maaza.
Cat despre sweet lime soda, limonada despre care am gandit la inceput ca e o bataie de joc, ea este principalul motiv pentru care ma voi intoarce in India.
Cum ziceam, a trecut aproape un an. 10 luni, mai exact, de cand m-am intors cu mainile in buzunar, fara nici macar un rand scris si fara nicio concluzie fenomenala despre viata gasita prin imputiciunea transcendentala a Gangelui sau prin nisipul fin din Goa.
India nici nu e un loc din care sa te intorci cu o concluzie. Poti sa te cunosti mai bine la intoarcere, dar asta doar pentru ca ti-ai gasit limitele pe undeva. Desigur, sunt mii de albi pierduti in mantre si in yoga care se intorc dupa cateva luni acasa cu dumnezei noi si o dieta noua, dar hai sa ne imaginam ca ne limitam la niste beri si lasam bhang lassi-ul pentru amatorii de senzatii tari cu stomacul. Si hai sa ne imaginam ca ne-am dus pana acolo ca sa vedem lumea de langa noi, nu pe cea din noi.
Chiar daca nu m-am dus acolo pentru raspunsuri si nici pentru a gasi in mine un alt Eu, nu pot sa spun ca nu m-am intors cu ceva diferit. Dar asta pentru ca nici eu nu mai stiam cand sunt nervos sau calm, trist sau fericit, entuziasmat sau plictisit. India te scoate din sarite si e imposibil sa-i fii indiferent.
Urasti sau iubesti sau amandoua in acelasi timp sau pleci acasa si iti iei un bilet all inclusive pentru Paralia sau orice alta statiune in care nu trebuie sa ai decat un sentiment pe zi.
Si cum sa fii indiferent? Caldura, poluarea, lipsa canalizarii, milioanele de biciclete, scutere, motociclete, ricse, masini sau camioane, claxoanele si sutele de escroci care incearca in fiecare zi sa scoata cateva rupii de la tine sunt un motiv destul de bun pentru a-ti lua rucsacul in spate si sa pleci spre aeroport spunand ca oricine e fascinat de asa o tara e dus cu capul.
Socat? Mai degraba speriat, dar asta a fost doar prima din miile de stari pe care le-am avut in cele doua luni. Desigur, Delhi este o varianta nefericita de intrare in India, dar oricum e vorba de o alta planeta. Mostenirea volanului pe partea dreapta nici nu putea fi mai potrivita in acel loc in care totul e pe dos.
Pe de alta parte, un copil de 7 ani te intreaba cu o engleza victoriana daca ai nevoie de un ghid, sofer sau cazare, un altul te intreaba daca ai un pix pentru ca ii trebuie la scoala, barbatii cu care imparti bancheta din tren isi scot mancarea si o impart desi nu s-au mai vazut niciodata, un tanar de 20 de ani munceste de la 5 dimineata pentru ca trebuie sa faca nunta surorii si iti spune ca nici nu se gandeste la propria viata amoroasa pana nu isi face datoria de frate, un baiat isi curata adidasii minute in sir desi strada lui nu e asfaltata, un altul iti cumpara o delicatesa locala pentru ca te-a vazut mancand chipsuri si i s-a facut mila de tine, un pantofar repara pingele desi umbla descult, un chelner nu primeste salariu deloc asa ca a invatat sapte limbi pentru a primi mai multe bacsisuri. Sunt doar cateva exemple
Pentru noi nu e socanta saracia lor pentru ca vedem destule chiar si Bucuresti. Socanta este, insa, puterea cu care continua sa munceasca si sa zambeasca fara sa arate vreo urma de sentiment negativ. Nu au timp sa se gandeasca la ceva rau. Asta e socant pentru noi si necunoscut, in acelasi timp.
Toate astea te ajuta sa fii, in primul rand, mult mai tolerant. Chiar si cu soferul de ricsa care aprinde dimineata cateva bete parfumate si se roaga la Ganesh sa ii arunce in cale cativa albi abia sositi de pe planeta lor batrana si occidentala.
Asa cum am spus, nu am o concluzie, dar de cand ne-am intors am avut timp sa-mi adun gandurile si sa-mi dau seama ce am vazut acolo. Ce o sa scriu in continuare sunt doar cuvinte. Nu pot reproduce culori, mirosuri, sunete. Si cam despre asta e vorba in India. Culori, mirosuri, sunete. Cartile sunt inutile. Trebuie sa te duci acolo si sa traiesti tot.
Foarte frumoasa introducerea, uite ca azi incep sa citesc pe indelete jurnalul vostru, ca mi se pare aiurea sa incep cu sfarsitul sa imi dau cu parerea cand nu cunosc inceputul :)
Chiar daca mai tarziu, ma bucur ca v-am gasit relatarile despre India. Le voi citi cu sufletul la gura, gandidndu-ma la urmatoarea mea deplasare in aceasta tara. Pe curand!
Cat mi-a placut ce ai scris! Si noi plecam in India in decembrie! Ma pun pe citit toate posturile tale – organizam singuri toata afacerea, asa ca incerc sa ma informez cat mai bine :)
Astept impresiile culinare. Toti ne inghesuim prin bazare sau temple si ne potolim foamea cu o banana de multe ori. O sa ai multe de incercat si descris. Sa nu te feresti de street food!
Stiai ca exista un clan al celor care iubesc India? Si eu, ma gandesc la urmatoarea deplasare aici. Abia am inceput sa citesc sistematic blogul, sper sa ma tin serios de treaba asta!
Cateva impresii adunate despre ce am vazut si trait eu: http://www.nature-in-dependent.blogspot.com.
Pe curand, Oana
Bai nene, deci esti genial. Am citit blogul asta de la episodul post istanbul pana la cel in care va indreptati catre goa. Si acum mi-am dat seama ca nu am citit despre pregatire, asa ca reiau din urma scrierile. O sa plec cu doi prieteni romani in sudul indiei, ca se marita o prietena (indianca) si o sa mai stam cateva saptamani prin zona la niste cunoscuti in chennai si bangalore. Da oricum. Super marfa blogul asta, frate.