Doi rucsaci prin lume

Nu ştiu ce făceam noi la 1400. Ştiu că în Ţara Românească era domnitor Mircea cel Bătrân, că Târgovişte era capitală şi că eram ocupaţi să ne apărăm sărăcia şi nevoile şi neamul. Din câte îmi aduc aminte de la orele de Istorie, rolul nostru era să ne ardem culturile şi să ne otrăvim fântânile pentru ca otomanii să nu îi deranjeze pe europenii care se distrau şi progresau. Şi probabil aşa s-a şi întâmplat pentru că în Europa nu s-a întâmplat absolut nimic dramatic înainte de secolul 20, nu-i aşa?

E adevărat că nu avem un trecut fericit, dar nici nu prea avem cu ce să ne lăudam. Cum să vinzi un Centru Vechi de la 1900 unor oameni veniţi din oraşe în care mai toate clădirile sunt de la 1900? Totuşi, Bucureştiul de altădată nu e singurul care a ajuns sub buldozere. Poate Parisul a avut mai mult noroc şi oameni cu viziune, dar cu siguranţă şi aici s-au pierdut comori când sute de ani de istorie urbană au dispărut pentru a face loc unor bulevarde largi şi identice. Au rămas, însă, câteva locuri mai puţin atinse de Napoleon al III-lea şi Haussman, aşa că şi parizienii se laudă cu un Centru Vechi. Dar mult mai vechi.

Deci ce făceam noi la 1400? Probabil scriam poveşti pentru manualele de clasa a 7-a şi a 8-a. Ce făceau parizienii la 1400? Clădiri de apartamente cu mai multe etaje. Iar aceste clădiri încă stau în picioare, nu se dărâmă ca cele din noul nostru Centru Vechi şi sunt locuite. Istoria pare mult mai interesantă când o vezi pe stradă, poţi să pui mâna pe ea şi, mai nou, poţi să vorbeşti cu ea la interfon.

Le Marais e plin de case medievale şi renascentiste, dar undeva la marginea cartierului, pe lângă Centrul Pompidou, poate fi văzută cea mai veche clădire din Paris. Casa de pe strada Montmorency, nr. 51, a fost construită în 1407 de Nicolas Flamel, unul dintre cei mai misteriosi parizieni, şi încă este locuită.

Nicolas Flamel a fost un alchimist celebru şi scrib al Universităţii din Paris, iar numele lui apare inclusiv în “Codul lui da Vinci” şi prima carte din seria Harry Potter, unde era bun prieten cu Dumbledore. În realitate, se ştie că Flanel a petrecut 20 de ani încercând să descifreze o carte despre care credea că este Codexul, cartea magului Abraham, iar unii spun ca a avut suficient timp pentru a descoperi elixirul vieţii şi reţeta pentru aur. De fapt, se crede că ar trăi şi astăzi datorită pietrei filozofale pe care a descoperit-o, mormântul lui fiind gol atunci când a fost deschis de hoţi.

Bineînţeles că toate acestea par poveşti, dar nimeni nu ştie cu adevărat cum a reuşit Nicolas Flamel să se îmbogăţească doar din ce câştiga ca scrib. Scepticii susţin că ar fi făcut investiţii, cămătărie şi speculaţii, dar descoperirile pe care le-a făcut în domeniul alchimiei au fost luate în serios de oamenii de ştiinţă de-a lungul secolelor, inclusiv de către Isaac Newton.

Singurul lucru care se stie cu siguranţă despre Flamel este că a fost foarte generos, a construit spitale, biserici şi i-a ajutat pe săraci şi pe bolnavi împreună cu soţia lui. De fapt, aceştia erau bineveniţi în casa lui, iar inscripţia care încă se vede deasupra intrării dovedeşte acest lucru: Nous homes et femes laboureurs demourans ou porche de ceste maison qui fut faite en l’an de grâce mil quatre cens et sept somes tenus chascun en droit soy dire tous les jours une paternostre et un ave maria en priant Dieu que sa grâce face pardon aus povres pescheurs trespasses Amen.

Flamel a fost înmormântat în Biserica Saint Jacques la Boucherie, iar pe piatra lui funerară, care poate fi vazută la Musee de Cluny, a fost sculptat un soare, o cheie şi o carte închisă. Dar moartea lui nu a fost decât începutul goanei după orice semn a lăsat în timpul vieţii. Toţi cei interesaţi de alchimie au venit să studieze locurile în care a trăit Flamel în căutarea unor indicii sau a unui rest din preţioasa piatră filozofală. Sculpturile şi inscripţiile lăsate de acesta în Saint Jacques la Boucherie sau în Cimitirul Inocenţilor au dispărut, iar casele sale au fost golite de orice ornament.

Nici clădirea de pe strada Montmorency nu a scăpat. La jumătatea secolului 16, o persoană cunoscută s-a angajat să repare fundaţia casei, dar a dărâmat orice zid pe care a găsit vreo inscripţie şi a abandonat lucrările după ce nu a găsit nimic. Totuşi, se spune că un călugar capucin şi un baron german ar fi descoperit la scurt timp sticluţe cu o pulbere roşie în acelaşi loc.

Astăzi, casa lui Flamel de la numarul 51 pare la fel de nemuritoare ca şi poveştile despre cel care a ridicat-o. După ce a fost restaurată în anul 1929 arată mult mai bine decât vecinele sale cu câteva sute de ani mai tinere, aşa ca nu e greu să treci pe lângă ea fără să o observi. De fapt s-a adaptat atât de bine lumii moderne încât are şi interfon.

FS pentru fullscreen.

[flagallery gid=7 name=Gallery]