Doi rucsaci prin lume

Muchen este un oras pe care nu l-am fi vizitat în următorii 10 ani. Îl credeam prea bătrân, strict şi rigid pentru gusturile noastre care ne îndrumau întotdeauna spre insula libertăţii din Berlin. Nici măcar valurile de bere nu erau un argument suficient de puternic pentru a include Bavaria pe lista de priorităţi. Aşa că am plecat spre necunoscut, obiectivi şi deschisi la nou, în căutarea unor experienţe care să ne impresioneze.

Niciodata nu plecasem aşa. Întotdeauna am ştiut unde mergem şi ce vrem să vedem şi puneam atât de multă pasiune încât uneori învăţam şi harta staţiilor de metrou. Dar de data asta ne-am trezit în aeroportul din Munchen, după un zbor cam înfricoşător într-un avion cu elice, întrebându-ne ce urmează şi ce ar trebui să facem.

Nici nu trebuia să ne gândim prea mult pentru că eram în cea mai germană parte a Germaniei, iar totul era atât de logic încât am ajuns în centrul oraşului fără să ne dăm seama. Cu bagajele lăsate într-un hotel demn de Familia Jetson – Cocoon Stachus – nu aveam decât să ne umplem golul rămas în stomac după zbor, aşa că 10 minute mai târziu aveam deja în mână doi carnaţi bavarezi şi o bere adevarată.

După ce am mâncat am avut energie să ne plimbăm şi să vizităm şi să urcăm sute de trepte până într-un turn de unde se vedeau şi Alpii, dar mirosul de mâncare ne-a ajutat să descoperim adevarata atracţie a Munchenului. Peste tot erau tonete care vindeau ceva de mâncare şi oameni de toate vârstele care încercau o delicatesă locală. Şi mai erau şi celebrele berării, care aveau un capitol rezervat în ghidul turistic la fel ca şi muzeele, bisericile şi palatele. La urma urmei, toate primăriile şi bisericile germane arată la fel, iar barocul din palate nu m-a atras niciodată, dar berăriile alea erau acolo de sute de ani şi aveau sortimente de bere comparate cu şampania. Cum să îţi petreci zilele prin castele şi să admiri portrete de prinţi şi candelabre când ţi se oferă o halbă cu un litru de nectar bavarez făcut după aceeaşi lege a purităţii şi pentru prinţi şi pentru ţărani încă de pe vremea cand noi otrăveam fântânile şi ne ascundeam în munţi. Şi cum să refuzi o fată blondă cu decolteu care vinde covrigi calzi mai mari decât capul? Nu poţi să o faci nici măcar atunci când covrigul costă 4 euro.

Am vâzut apoi că nu sunt atracţii doar pentru turişti şi nici capcane menite să le golească buzunarele, ci e un stil de viaţă. Şi bavarezul de rând vine acolo, seara, îmbrăcat cu pantalonii lui scurţi cu bretele, cămaşa albă şi palaria verde, aşa cum au făcut şi stră-străbunicii lui. Iar tinerii duc traditţa mai departe şi petrec în stilul caracteristic până târziu în noapte, chiar şi în mijlocul săptămânii.

Sunt câteva locuri care trebuie neapărat văzute şi în jurul Munchenului. Noi am ajuns la poalele Alpilor şi am vizitat castelul Neuschwanstein, cel care l-a inspirat pe Walt Disney când a facut castelul de la Disneyland. În timpul verii merită o excursie şi până la Lindau, o insulă de pe lacul aflat la graniţa dintre Germania, Elveţia şi Austria, iar cei pasionaţi de istoria celui de-al Doilea Razboi Mondial pot merge cu metroul până la Dachau. De altfel, toată Bavaria poate fi vizitată cu un singur bilet de tren – Bayer Ticket – valabil o zi întreagă pentru un grup de până la cinci persoane. Adică cinci persoane pot merge toata ziua prin land, şi chiar până la Salzburg, cu orice mijloc de transport, pentru numai 30 de euro. Încă o treabă nemţească.

Am plecat înapoi spre casă hotărâţi să ne întoarcem, deşi cu doar câteva zile înainte credeam că Munchenul se află pe o listă cu oraşe de vizitat când vom avea copii. Acum ne-am duce copiii mai degrabâ la Berlin şi ne-am întoarce în Bavaria cu toţi prietenii să vedem câte halbe de un litru putem duce. Cu o singură condiţie: să fie vară pentru că vântul care bate dinspre Alpi îţi îngheaţă mâna pe toartă. Şi să nu mai zburăm cu un avion cu elice.

[flagallery gid=5 name=Gallery]